La handbal se spune că portarul înseamnă 50 la sută din echipă. În tabăra României, Rudi Stănescu n-a stricat niciodată procentul impus de cutumele jocului.
Rudi este un tip special. I se spune „Scufi”, de la „Scufița roșie” – pe vremea junioratului purta mai mereu un fes purpuriu -, e liniștit și destul de retras. Pe teren este însă coechipierul perfect: apără bine și știe să fie un factor mobilizator. Energia și-o trage din echilibrul care-l înconjoară. Rudi explică: „Sunt un portar dependent. De familie, de anumite locuri, de oamenii care mă înconjoară. Stabilitatea îmi dă echilibru. Tocmai de aceea am refuzat toate ofertele pe care le-am avut până acum de a pleca în străinătate”. Brașovean, Rudi s-a stabilit de zece ani la Constanța. L-au dorit echipe din Spania sau din Germania, dar n-a plecat de la HCM, cu care mai are contract până în 2010.
Titularul naționalei este atât de atașat de familie, încât nu poate pleca la competițiile de durată fără soție și copil: „Fiul meu are 6 ani și nu poate sta departe de mine. Când era mic și plecam în turnee, plângea până i se făcea rău. Nu o dată soția a ajuns cu el la spital din pricina asta”. Din această cauză, Rudi este însoțit peste tot de Ionuț și de Liuba, amănunt pe care antrenorii de la club și de la națională îl cunosc și îl acceptă. „Interesul meu este să apere bine. Dacă acest lucru îi dă echilibru, cum să nu accept?”, spune Aihan Omer.
"Mingile luate în nas au fost cele mai dureroase" – Rudi Stănescu, portar
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER